Home » Știință » Fosilele stămoşilor oamenilor arată că aceştia erau adaptaţi şi la mersul biped

Fosilele stămoşilor oamenilor arată că aceştia erau adaptaţi şi la mersul biped

Fosilele stămoşilor oamenilor arată că aceştia erau adaptaţi şi la mersul biped
Publicat: 06.05.2019
Un studiu publicat recent susţine că oamenii au evoluat dintr-un strămoş care era adaptat şi mersului biped, nu doar vieţii în copaci. Astfel, aflăm că mersul biped nu reprezintă doar o adaptare a hominizilor, fiind preluat de la strămoşii pe care îi avem în comun cu primatele.
Oamenii de ştiinţă reuşesc să descopere noi informaţii în ceea ce priveşte procesul evolutiv în urma căruia a apărut specia noastră Homo Sapiens, conform Futurity. Astfel, cercetătorii de la Universitatea din New York au descoperit că mersul biped al oamenilor reprezintă o formă evoluată a mersului folosit de către un strămoş care se deplasa în mod asemănător cu primatele africane actuale: cimpanzeii sau gorilele. „ În alte cuvinte, strămoşul comun pe care îl avem cu cimpanzeii a fost o maimuţă africană care s-a adaptat şi mersului la nivelul solului într-o anumită măsură”, a declarat Thomas Prang, doctorand al departamentului de antropologie al Universităţii din New York.

Mersul biped

Modalitatea de deplasare a oamenilor este unică în lumea animală şi poate fi atribuită unor multitudini de schimbări care au loc de-a lungul timpului. „Corpul uman a fost modificat dramatic de către procesele evoluţionare de-a lungul mai multor milioane de ani pentru a ne adapta unui stil de viaţă în care aveam nevoie să păşim şi să alergăm mai bine”, a explicat Thomas Prang.
 
Aceste modificări sunt evidente atunci când analizăm piciorul uman, acesta evoluând pentru a fi un organ de propulsie, al cărui deget mare nu mai este capabil să fie folosit pentru a apuca precum în cazul maimuţelor. 
 

Ardipithecus ramidus- Ardi

Studiul desfăşurat de către Thomas Prang, cercetător al Centrului pentru Studiul Originii Umane (SUA), este concentrat pe studierea fosilelor speciei Ardipithecus ramidus, o specie veche de 4,4 milioane de ani şi originară din Etiopia de astăzi, cu aproape un milion de ani mai în vârstă decât Lucy. Prin măsurarea şi compararea oaselor picioarelor acestei specii se încearcă determinarea relaţiei dintre locomoţie şi morfologie, caracteristicile fizice. De asemenea, prin folosirea unor metode statistice, cercetătorii încearcă să reconstruiască cum arată acest strămoş comun al oamenilor şi al cimpanzeilor.
 
Prin folosirea acestor metode, aflăm că morfologia estimată a strămoşului nostru comun are multe în comun cu cea a speciilor de maimuţe africane. „Aceste descoperiri sugerează că bipedismul oamenilor este derivat dintr-o formă de locomoţie similară cu cea a primatelor africane, fapt care intră în opoziţie cu interpretările anterioare ale acestor fosile”, a adăugat Prang.
 
Interpretarea originală a fosilelor Ardi, apărută în anul 2009, sugerează că acestea mare parte dintre caracteristicile împărtăşite de către primatele actuale au origini care pot fi plasate în diferite puncte din spaţiu şi timp. „Oamenii sunt parte a lumii naturale şi adaptarea noastră locomotorie: bipedismul nu poate fi înţeles în afara contextului evoluţiei naturale”, a explicat Thomas Prang.
 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce salariu a primit șeful Nvidia în 2023? Acțiunile companiei au explodat!
Ce salariu a primit șeful Nvidia în 2023? Acțiunile companiei au explodat!
Milioane de oameni îi datorează viaţa acestui om. Invenţia sa avea să revoluţioneze medicina
Milioane de oameni îi datorează viaţa acestui om. Invenţia sa avea să revoluţioneze medicina
Victorie pentru Julian Assange! Decizia luată de judecători în procesul împotriva extrădării în SUA
Victorie pentru Julian Assange! Decizia luată de judecători în procesul împotriva extrădării în SUA
Noi funcții Google pentru Android și Maps! Anunțul făcut de companie
Noi funcții Google pentru Android și Maps! Anunțul făcut de companie
Recomandare de carte de la Bill Gates: „Dacă ești pasionat de educație, trebuie să citești această carte”
Recomandare de carte de la Bill Gates: „Dacă ești pasionat de educație, trebuie să citești această carte”
Undă verde pentru Neuralink! Compania lui Elon Musk poate implanta al doilea cip într-un creier uman
Undă verde pentru Neuralink! Compania lui Elon Musk poate implanta al doilea cip într-un creier uman
(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă
(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă
Cum ar arăta lumea cu peste 3 grade Celsius din cauza crizei climatice?
Cum ar arăta lumea cu peste 3 grade Celsius din cauza crizei climatice?
Un bărbat a făcut descoperirea vieții în grădina casei: o piatră cu inscripții, veche de 1.600 de ani
Un bărbat a făcut descoperirea vieții în grădina casei: o piatră cu inscripții, veche de 1.600 de ani
Peste 57.000 de celule și 150 de milioane de conexiuni, prezente într-o mostră infimă de creier uman
Peste 57.000 de celule și 150 de milioane de conexiuni, prezente într-o mostră infimă de creier uman
Test de cultură generală. Ce înseamnă SOS?
Test de cultură generală. Ce înseamnă SOS?
O predicție extraordinară a lui Albert Einstein despre găurile negre a fost confirmată
O predicție extraordinară a lui Albert Einstein despre găurile negre a fost confirmată
O structură gigantică ascunsă în adâncurile spațiului pune la încercare înțelegerea Universului
O structură gigantică ascunsă în adâncurile spațiului pune la încercare înțelegerea Universului
O fetiță de doar 6 luni a primit un transplant rar de plămâni
O fetiță de doar 6 luni a primit un transplant rar de plămâni
Comerțul „arme contra petrol” dintre Rusia și Coreea de Nord, lovit de noi sancțiuni
Comerțul „arme contra petrol” dintre Rusia și Coreea de Nord, lovit de noi sancțiuni
Platforma Temu din China, acuzată că folosește practici ilegale
Platforma Temu din China, acuzată că folosește practici ilegale
Mai bine de trei veacuri de când „Lorenzo de Medici” al României îi îndruma pe moldoveni să lupte împotriva otomanilor
Mai bine de trei veacuri de când „Lorenzo de Medici” al României îi îndruma pe moldoveni să lupte împotriva otomanilor
Vaccinarea împotriva HPV a prevenit 90% dintre cazurile de cancer de col uterin
Vaccinarea împotriva HPV a prevenit 90% dintre cazurile de cancer de col uterin